Stefan Stoica mai vrea un fundas si un varf


Deşi considerã cã lotul pe care îl are la dispoziţie este destul de bun pentru a rezista în prima ligã, antrenorul Interului, Ştefan Stoica, îşi mai doreşte doi fotbalişti. Principalul argeşenilor a ajuns la aceastã concluzie dupã meciul pierdut, în prima etapã, cu Oţelul Galaţi.

Antrenorul oltean a spus, acum cîteva zile, cã are nevoie de un vîrf şi de un fundaş central, exact posturile care nu au dat satisfacţie în meciul cu Oţelul. Ca fundaş central, în acel joc a evoluat Vlad Chiricheş, care a greşit flagrat la golul marcat de gãlãţeni, iar în atac a fost Ovidiu Stoianof, care, de foarte puţine ori, s-a întîlnit cu mingea. „Ne mai trebuie doi jucãtori, pentru siguranţã. Urmãrim un vîrf şi un fundaş central. Vîrful este o necesitate, însã fundaşul central nu este, pentru cã Vlad Chiricheş a evoluat destul de bine pînã la faza golului. Nu este numai vina lui, ci a întregii echipe. Acolo a fost o greşealã colectivã şi nu avem ce sã îi reproşãm lui. Eu am fãcut la conducerea clubului mai multe propuneri de jucãtori pentru cele douã posturi şi rãmîne de vãzut ce soluţii vom gãsi. Este posibil sã întãrim aceste compartimente pînã la meciul cu Mediaş. Avem nevoie de concurenţã la echipã, iar cei pe care îi vom  aduce trebuie sã fie ca valoare peste cei care sînt acum la echipã, pentru cã nu vrem sã aducem jucãtori doar de dragul de a aduceşi de a fi la numãr“, a spus Stoica la conferinţa de presã sãptãmînalã a echipei.

Frasineanu sta si in meciul cu Medias

Comisia de Disciplinã a FRF a analizat cazul Frasineanu şi a hotãrît ca fotbalistul Interului sã fie suspendat douã etape. Deşi imediat dupã meci şefii clubului argeşean şi antrenorul Ştefan Stoica au spus cã jucãtorul va fi amendat pentru cã a lãsat echipa în zece oameni, oficialii acestei nou- promovate s-au rãzgîndit: „Nu numai Frãsineanu este vinovat de înfrîngerea cu Oţelul, ci toatã echipa. A primit douã etape, dar nu a fost vina lui. Am revãzut acea fazã pe video de mai multe ori şi se observã clar cã el nu a lovit intenţionat. A fost o înscenare a jucãtorului gãlãţean, pentru cã Frãsineanu a vrut sã îşi tragã piciorul şi nu sã atace. Nu îl vom mai amenda, pentru cã nu este vina lui, însã nu vom mai permite pe viitor aşa ceva. Vom gãsi soluţii pentru înlocuirea lui în aceste douã meciuri. Cu el sau fãrã el, tot trebuie sã o scoatem la capãt. Eu am încredere în lotul pe care îl am la dispoziţie şi pot sã spun cã echipa pe care o am acum este cea mai valoroasã din ultimii 3-4 ani ai mei de antrenorat. Trebuie sã fim optimişti şi sã nu ne pierdem calmul. În cîteva sãptãmîni vom fi puternici şi vor veni şi rezultatele. Sînt convins cã în Liga I vom pierde de foarte puţine ori. Aşa am spus şi anul trecut, cînd am venit la echipã, şi m-am ţinut de cuvînt“, a spus tehnicianul argeşenilor.

Sursa

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: