Adio International!

Situație fãrã precedent, ieri, în fotbalul argeșean! Patronul lui Internațional Curtea de Argeș, Benone Lazãr, a decis sã retragã echipa din competițiile sportive, motivele fiind în momentul de fațã neclare, chiar dacã se presupune deja ce a stat la baza luãrii acestei decizii. În aceste condiții, la anul, pe prima scenã fotbalisticã a țãrii va evolua, conform Regulamentului LPF, Pandurii Tg. Jiu, prima echipã retrogradatã sezonul trecut.

Știrea nu a luat lumea fotbalului prin surprindere, deoarece de o astfel de decizie a lui Benone Lazãr se știa de mai multe zile. Astfel, mai întîi, patronul Interului a încercat sã se înțeleagã cu cei de la Dacia Mioveni, pentru ca formația galben-verde sã joace la anul în Liga I, însã a fost refuzat din start, celor din Mioveni neconvenindu-le condițiile puse de piteștean. Apoi, s-a discutat cu Pandurii Tg. Jiu, dar și cu cei de la Poli Iași, iar pînã la urmã, locul în Liga I al Interului a fost luat de Pandurii.

Actele renunțãrii și retragerii Interului au fost depuse la sediul LPF încã de miercuri de oficialii roș-albi, așa cã miercuri seara s-a aflat pentru prima datã cã Pandurii vor evolua și la anul în Liga I. Ieri, lucrurile au devenit oficiale și pentru presã, conducãtorii cluburilor Internațional și Pandurii, dar și șeful LPF confirmînd cã locul piteștenilor va fi luat de gorjeni.

Singura poziție oficialã a celor de la Internațional îi aparține vicepreședintelui Manuel Marinescu. Ieri searã, acesta a confirmat retragerea echipei, însã mai multe amãnunte a spus cã vor fi fãcute publice de-abia sãptãmîna viitoare, într-o conferințã de presã.

„Ne-am retras din rațiuni bine fundamentate. Nu trebuie sã reacționãm emoțional dupã aceastã decizie. Este vorba de retragere. Nu s-a stabilit clar ce se va întîmpla cu toți jucãtorii. Mulți dintre ei or sã plece la Pandurii. Cîți, o sã vedem. De asemenea, și stafful tehnic este posibil sã plece acolo. Mai trebuie menționat un lucru: nu s-a fãcut nici o tranzacție cu Pandurii, așa cum s-a vehiculat. Este vorba doar de retragerea noastrã!“, a spus vicepreședintele Manuel Marinescu.

Primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, a rãmas surprins ieri, cînd a aflat de decizia lui Benone Lazãr de a renunța la echipã, mai ales cã Internațional primise acordul sã joace pe stadionul Nicolae Dobrin și la anul.
Pendiuc nu a vrut sã comenteze prea mult situația creatã, însã și-a exprimat regretul cã Argeșul nu va avea la anul nici o echipã în Liga I. De asemenea, edilul Piteștiului ne-a declarat cã Internațional putea beneficia de utilizarea gratis a stadionului Nicolae Dobrin. „Avînd în vedere situația economicã a țãrii și situația financiarã a noastrã, nu puteam sã ajutãm cu bani Interul. Am avut discuții cu dl Lazãr și încercam sã-l ajutãm cu terenul, cu baza sportivã, i-o puneam la dispoziție. Eu nu am mai vorbit cu dînsul de douã sãptãmîni… Este decizia lui acum. Mã surprinde și îmi pare rãu de aceastã situație! Dar probabil cã dumnealui și-a fãcut bine calculele. Îmi pare rãu, pentru cã așa Argeșul avea o echipã de Liga I. Dînsul n-a gãsit un finanțator cu care sã colaboreze. Apreciez foarte tare managementul acestei echipe și m-am bucurat cã au rãmas în Liga I. Apreciez foarte mult verticalitatea dlui Lazãr și deciziile lui. Aș fi vrut sã ajutãm pe FC Argeș și pe Internațional, dar legislația nu ne permite. Clubului Internațional puteam sã-i oferim gratis baza sportivã“, au fost cuvintele primarului Tudor Pendiuc.

Antrenorul echipei, Ionuț Badea, a vorbit și el despre mutarea la Tg. Jiu, însã ieri la prînz, cînd a fãcut un ultim antrenament în Ștrand, nu a putut oferi prea multe detalii despre ceea ce se întîmplã. Seara însã, dupã ce situația s-a lãmurit, Badea a oferit toate detaliile plecãrii la Tg. Jiu.

Ionuț, ce se întîmplã cu Internațional?
– E oficial acum, în locul nostru vor fi Pandurii.
Care este motivul retragerii?
– Oficial, Internațional renunțã la locul de Liga I din cauza problemelor financiare. Principala cauzã este cea financiarã, conducerea nemaiputînd susține echipa.
Ce se va întîmpla cu jucãtorii și cu voi, antrenorii?
– Lotul și stafful tehnic au fost ofertate de conducerea Pandurilor.
Vor rãmîne toți jucãtorii, ce se va întîmpla?
– Acest aspect este foarte important. Nu este vorba de o diferențã de valoare între jucãtorii noștri și cei de la Pandurii, dar existã o diferențã certã de pregãtire.
Vei începe cu 50 de jucãtori?
– Lotul va fi definitivat luni. Și lotul, și stafful.
Cum s-a ajuns la aceastã situație?
– Nu a premeditat nimeni acest lucru. A fost un concurs de împrejurãri. Dl Lazãr este probabil mîhnit și afectat cã a muncit la club. Este și munca noastrã acolo… Ne pare rãu de situația creatã. Ofertarea jucãtorilor și a staffului tehnic este mai degrabã o preluare a sarcinilor. Probabil vor fi aceleași condiții ca la Inter sau poate chiar mai bine, depinde ce decide conducerea formației Pandurii Tîrgu Jiu.

La ultimul antrenament al echipei a participat ieri și Cãtãlin Lazãr, fiul patronului Benone Lazãr. Acesta a spus cã Internațional Curtea de Argeș era menținutã în Liga I numai pentru cã el juca fotbal și cã acum, o datã cu renunțarea lui la viața sportivã, echipa va fi desființatã.

„Pentru mine fotbalul este încheiat. Știam cã trebuie sã vinã un astfel de moment și el a venit acum. Am luat o decizie comunã de a renunța la fotbal și a mã dedica în continuare lucrului la firma noastrã. Tata, pentru cã eu am decis sã renunț la fotbal, a decis și el, gata cu echipa! Am vrut sã demonstrãm pînã acum cã, dacã se poate, facem ce trebuie, iar tata, dacã își dorește ceva, reușește în viațã. Aceasta a fost decizia noastrã comunã. FC Internațional se va desființa, iar unii dintre jucãtori vor merge sã joace la Tg. Jiu. Din ce v-am spus, reiese și asta, cã tata ținea echipa pentru mine. Este o nouã etapã în viațã… Trebuia sã ajungem la o înțelegere cu cineva, și este vorba de Pandurii“, a spus ieri și Cãtãlin Lazãr.

Benone Lazăr, pe urmele lui Penescu
Şoc în fotbalul argeşean! Un vis ce părea frumos s-a transformat ieri în coşmar pentru suporterii fotbalului piteştean. Ipoteză surprinzătoare în ceea ce priveşte componenţa Ligii I în sezonul următor. Una dintre echipele care şi-a câştigat pe teren dreptul de a juca şi în 2010-2011 pe prima scenă, Internaţional, a renunţat ieri de bunăvoie. Motivul? Oficial, Benone Lazăr şi-ar susţine decizia prin faptul că firmele lui sunt aproape în faliment şi nu mai are resurse financiare să susţină clubul.

Preşedintele clubului C.S. Mioveni, Ion Ţuţală, a comentat ieri decizia conducerii lui Internaţional de a ceda locul din prima ligă formaţiei Pandurii Târgu-Jiu. „Inter s-a retras din Liga I; considerăm că era mult mai corect ca pentru locul rămas liber să se joace un meci de baraj între echipele clasate pe locul trei în cele două serii ale Ligii a II-a”, a spus Ţuţală.

La rândul său, primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, este şi el revoltat: „O altă lucrătură a celor de la Federaţie. În prima ligă joacă doar echipele pe care le vor ei. Sigur că era normal să se joace un meci de baraj între ocupantele locurilor trei din seriile ligii a doua, dar la noi nimic nu-i normal. Plătim miliarde pentru licenţieri şi tot ce ni se cere, dar Federaţia favorizează mereu unele cluburi. Sunt proşti cei care continuă să bage bani şi sunt luaţi în derâdere”.

Stiri transmise de The Crow

Ultima etapa incepe de la 16.30

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat marţi că meciurile din etapa a 34-a, ultima a Ligii 1, ediţia 2009-2010, vor începe toate sâmbătă 22 mai, de la ora 16:30. Iniţial, LPF anunţase că ora de start va fi 17:00.

Aşadar International intalneste pe Steaua de la ora 16:30.

Programul jocurilor:
sâmbătă 22 mai (ora 16:30)
Ceahlăul Piatra-Neamţ – CFR 1907 Cluj
Universitatea Craiova – Oţelul Galaţi, la Drobeta Turnu-Severin – stadion „Municipal”
Internaţional Curtea-de-Argeş – Steaua Bucureşti, la Piteşti – stadion „Nicolae Dobrin”
Politehnica Iaşi – Unirea Urziceni
FC Timişoara – FC Braşov
Rapid Bucureşti – Gloria Bistriţa
Unirea Alba-Iulia – Pandurii Târgu-Jiu
Astra Ploieşti – Gaz Metan Mediaş
FC Vaslui – Dinamo Bucureşti.

Nu vrem sa-l mai vedem pe Viera la Inter

Plecaţi la Cluj cu dorinta de a strica petrecerea ardelenilor, elevii lui Ionut Badea nu au reusit decat sa le dea putine emotii clujenilor, prin golul lui Apostu. Nu au reuşit mare lucru si din cauza oii negre din lotul Interului, Viera.

Ousmane Viera, fotbalistul de culoare, pe care, noi suporterii sperăm sa nu-l mai vedem in lotul Interului nici la meciul cu Steaua, si-a dus la bun sfîrşit misiunea care i-a fost încredinţată de echipa care il are in proprietate, neinteresandu-l obiectivul pe care il are echipa de la care primeşte salariu. Daca va forma linia de fund a Interului suporterii il vor huiduii la fiecare atingere de minge a acestuia.

Dupa întâlnirea de sambata cu Cfr Cluj multi dintre patronii echipelor de fotbal din Romania au aratat cu degetul prestatia echipei International de la Cluj, in special pe cea a lui Viera si Kone. Ar fi ideal ca la meciul cu Steaua aceste doua oi negre sa nu fie in primul „11” aliniat de Ionut Badea. Dar totul ramane la latitudinea conducerii si la imaginea pe care acestia doresc sa si-o formeze in Liga 1.

O decizie normala ar fi fost ca Viera, acest cal troian de la Inter sa fie dat afara din lot, dar probabil ca cei din conducere nu doresc sa-si strice relatia de colaborare cu Cfr Cluj.

In rest Forza Inter!

[nggallery id=8]


Update/Viera, absolut penibil! » Gazeta l-a notat cu 2!

Ousmane Viera, jucătorul împrumutat de CFR Cluj la Inter Curtea de Argeş, a fost autorul unor erori impardonabile în meciul Interului cu Cfr.

Viera a gresit atat la primul gol al clujenilor, marcat de Bud, cat si la al doilea gol ce a purtat semnatura lui Deac.

Probabil ca daca cei de la Cluj nu reuseau sa marcheze Viera isi lua inima in dinti si inscria chiar el in poarta lui Marius Popa.

Am urmarit cu interes decernarea Trofeului de campioni si a medaliilor sa vad daca nu a participat si „interistul” Ousmane Viera. Nu a primit nicio medalie, dar merita injuraturile noastre. Astfel de tradatori nu trebuie sa fie in lotul lui Inter Curtea de Arges.

In schimb Emmanuel Kone a avut decenta sa nu joace nimic si sa dea mingile in tribuna.

Felicitari Cfr-ului pentru castigarea campionatului! Viera, lasa-ne mai baiatule!

Later edit:Ulterioarele injuraturi din comentarii la adresa nesimitului de Viera vor fi permise 😀.

UPDATE 16/05/2010

1. Minutul 22: îl trage de tricou pe Traore, în careu, deşi ivorianul nu avea nici o şansă de a ajunge la minge. Etapa trecută, la Severin, Iliev l-a faultat într-un mod similar şi s-a dat penalty. Acum, Crăciunescu jr. a lăsat jocul să continue. Vezi cum îl trage de tricou Viera pe Traore! (video)

2. Minutul 28: a intrat cu talpa la Peralta, fault de „roşu”, arbitrul n-a acordat nimic!

3. Minutul 32: luftează la faza din care Bud face 1-0. Vezi luftul lui Viera şi golul marcat de Bud! (video)

4. Minutul 70: îl loveşte cu piciorul în figură pe Bud, Teo Crăciunescu îi arată doar „galben”.

5. Minutul 74: n-are reacţie la pătrunderea lui Deac, care şutează pentru 2-1. Vezi faza golului marcat de Deac! (video)

Cfr Cluj – International Curtea de Arges 2-1

Cfr Cluj s-a impus cu 2-1 in fata lui International Curtea de Arges.

Pentru CFR Cluj au marcat Bud ’32 şi Deac ’75, în timp ce pentru Internaţional Curtea de Argeş a înscris Apostu ’67.

1-0: în minutul 32, Peralta a trimis o pasă printre fundaşii argeşeni, Vieira a ratat intercepţia, Bud a recepţionat balonul aproape de careul mic al oaspeţilor şi a şutat peste portarul Marius Popa.

1-1: în minutul 67, Matei a centrat în careul gazdelor, Bogdan Apostu reuşind să marcheze printr-o lovitura de cap.

2-1: în minutul 75, Deac a reuşit să marcheze pentru CFR Cluj după o preluare pe piept în careul oaspeţilor şi un şut care a intrat în plasă după ce a lovit şi bara porţii lui Popa.

Din minutul 82 al meciului, mijlocaşul portughez al echipei CFR Cluj, Dani, a fost eliminat de arbitrul Teodor Crăciunescu după un fault asupra lui Răduţ.

CFR: 1. Nuno Claro – 2. Tony , 6. Mureşan, 3. Cabrera, 66. Edimar – 8. Peralta, 31. Dani, 19. Culio (16. Bottone ’66) – 77. Deac, 9. Traore (11. De Zerbi ’46), 85. Bud (5. Y. Kone ’79) . Antrenor: Andrea Mandorlini.

Internaţional Curtea de Argeş: 12. M. Popa – 15. Matei, 3. Viera, 21. Chiricheş, 24. Frăsineanu – 2. Băcilă, 23. Fl. Popa, 14. Voiculeţ (11. Stoianov 89), 5. E. Kone – 7. Răduţ, 9. Apostu (30. Stan ’86) . Antrenor: Ionuţ Badea.

Cartonaşe galbene: Culio ’35, Deac ’65, Tony ’82 / Băcilă ’51, Vieira ’70, M. Popa ’77, Apostu 82.

La meci au fost prezenţi aproximativ 22.000 de spectatori, International fiind susţinută de un grup de 20 de suporteri.

Ionut Badea: "Mai avem nevoie de puncte"

In cadrul obişnuitei conferinţe de presa desfăşurată înaintea fiecărei etape, Ionut Badea s-a declarat increzator in şansele Internationalului si vrea sa incurce Cfr-ul chiar pe terenul acesteia.

„CFR-ul are jucatori peste media campionatului nostru. Dar noi suntem intr-un moment bun si ne vom juca sansa noastra pana la capat, deoarece nu sutem matematic salvati de la retrogradare si mai avem nevoie de puncte in clasament. Vom incerca sa obtinem maximum din acest meci, dar ramane de vazut daca vom putea” a spus Ionut Badea in cadrul conferinţei de presa.

„Faptul ca CFR Cluj este pe primul loc inseamna ceva, dar lupta pentru primul loc nu s-a incheiat. Este foarte important ca noi sa ne mentinem tonusul si sa facem un joc bun contra CFR-ului, iar la final sa nu avem ce ne reprosa. Faptul ca la Cluj se pregateste deja fiesta pentru castigarea titlului , poate fi o presiune in plus pentru ei. Daca vom inscrie noi primii, ar putea avea un efect de bumerang pentru jucatorii gazda”, crede tehnicianul alb-rosilor.

Un meci care pe care

Întîlnirea de mîine cu Ceahlăul este foarte importanta pentru Internațional Curtea de Argeș, iar o victorie contra moldovenilor ar fi similara cu salvarea de la retrogradare.

Conducerea tehnica  nu desconsidera Ceahlăul si tratează cu foarte mare interes aceasta partida, fiind conștienți ce ar presupune o eventuala infrangere contra oamenilor lui Pinalti.

Pentru întîlnirea de mîine sunt apți de joc Nassel Menassel și George Neagu.

Avînd in vedere importanta deosebita a meciului se spera ca suporterii din Curtea de Argeș și din Pitești sa vina in număr cît mai mare la meci și sa-i susțină pe alb-rosii. Biletul de intrare este de doar 5 lei si poate fi achizitionat si de la stadionul Municipal din Curtea de Arges.

De cealaltă parte, jucătorii Ceahlăului considera ca acest meci este ultima șansă de salvare de la retrogradare : „Sîntem foarte motivați cu toții la importanta meciului cu Internațional. Este ultima noastră șansa de a ne mai salva de la retrogradare de aceea vom juca numai la victorie” declara mijlocașul Ceahlăului Eugen Cebotaru.

Echipa din Piatra Neamt va fi insotita la Pitesti de o galerie formata din 300 de persoane, pregatita sa-si sustina favoritii.